100 de oameni au rămas blocați la 2.800 de metri, după un accident cu o telecabină de schi, în Italia

Publicat la:

Un accident a avut loc marți dimineață în Italia la telecabina Macugnaga, în zona montană „Pasul Moro” din regiunea Piemont, la o altitudine de aproape 2.800 de metri. Una dintre cabine nu a reușit să frâneze corespunzător la intrarea în stația de sosire și a lovit bariera terminală.

Aproximativ 100 de persoane au fost evacuate cu elicopterele

În urma impactului, trei pasageri aflați în cabina superioară și operatorul din cea inferioară au fost răniți, însă fără ca viața lor să fie pusă în pericol. Printre victime se numără un bărbat de 59 de ani, care a suferit o rană la braț, ceilalți având leziuni ușoare. La fața locului au intervenit imediat un medic și o asistentă, care se aflau întâmplător în zonă, iar răniții au fost evacuați cu un elicopter.

Conform pompierilor, în accident au fost implicate două cabine. Una a avariat structura stației superioare, iar cealaltă pe cea inferioară. Aproximativ o sută de persoane – 94 de turiști și cinci angajați – au rămas blocați în zona Pasului Moro. Aceștia au fost coborâți ulterior cu ajutorul elicopterelor.

Conform primelor rapoarte, accidentul s-a produs cel mai probabil pentru că telecabina a ajuns prea repede la stația de sosire.

Filippo Besozzi, directorul companiei Macugnaga Trasporti e Servizi, care administrează instalația, a confirmat că o defecțiune tehnică la sistemul de frânare a dus la activarea mecanismelor de urgență, potrivit Sky TG24.

Acesta a precizat că „nimeni nu a fost rănit grav” și că vehiculul nu a suferit daune majore, urmând însă să fie supus unor verificări detaliate.

❌ Macugnaga (VB), intervento #vigilidelfuoco, con @cnsas_official e @GDF, in corso dalle 11:30 per un incidente a due cabine della Funivia Al Moro: feriti il manovratore a valle e 3 dei 15 passeggeri a monte. In azione 2 elicotteri Drago per l’evacuazione di persone bloccate in… pic.twitter.com/6cI1H6RWY4
— Vigili del Fuoco (@vigilidelfuoco) December 30, 2025

Telecabina a fost oprită până la finalizarea inspecției

Pârtiile de schi au fost închise temporar, iar telecabina a fost oprită până la finalizarea inspecției.

Instalația, construită în 1962, a trecut printr-o renovare completă la începutul anului 2023, când au fost înlocuite motoarele, scripeții și cabinele. Modernizarea, în valoare de 2 milioane de euro, a fost finanțată în proporție de 90% de regiunea Piemont, restul sumei fiind acoperit de Primăria Macugnaga.

Autoritățile locale au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale incidentului.

Articole relevante

Articole recente

spot_img