Ştiri scurte

Tot mai mulți adolescenți ajung să dezvolte relații romantice cu companioni virtuali bazați pe inteligență artificială. Specialiștii avertizează că aceste interacțiuni pot influența felul în care tinerii înțeleg apropierea, intimitatea și relațiile.
Pe 9 iunie 2018, Simona Halep a câștigat primul său titlu de Grand Slam, impunându-se la Roland Garros după o finală intensă cu americanca Sloane Stephens. Tot într-o zi de 9 iunie, în 1870, a murit Charles Dickens, unul dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii universale.

Educatoare înregistrată în timp ce teroriza copiii: „Vierme, handicapat, turbat, să te doară până nu mai poți”

Poliția a deschis o anchetă la o grădiniță din Pașcani, județul Iași, după ce părinții mai multor copii au reclamat comportamentul unei educatoare, care i-ar fi agresat verbal și, în unele cazuri, fizic pe cei mici.

Norvegienii au testat interzicerea telefoanelor în școli, iar rezultatele au fost surprinzătoare: „Se simțeau mai fericiți”

De la 1 septembrie, utilizarea telefoanelor mobile va fi interzisă în școlile primare din Polonia, atât în timpul orelor de curs, cât și în pauze. Decizia, adoptată de guvern pe 2 iunie 2026, vizează combaterea dependenței tot mai mari a copiilor de ecrane, o problemă din ce în ce mai frecventă în rândul elevilor, conform

Cum îi caracterizează Eugen Tomac pe liderii politici: cine este „omul care va scrie istorie”

Eugen Tomac, omul desemnat de Nicușor Dan să formeze viitorul guvern, se profilează între patriotism, orientare occidentală fermă și apel la responsabilitate politică, într-un moment considerat crucial pentru România.

Finala „Survivor România” 2026. Gabriel Tamaș a câștigat trofeul și premiul de 100.000 de euro

Finala „Survivor România” 2026 s-a desfășurat duminică, 7 iunie, la Antena 1. Lupta a fost strânsă, iar soarta celor mai buni concurenți, Gabi Tamaș și Lucian Popa, a stat în mâinile publicului. Astfel că, norocosul este Gabriel Tamaș, care pleacă acasă cu trofeul și suma de 100.000 de euro. UPDATE 8 iunie: 00.10. Gabriel Tamaș a câștigat

Gabi Tamaș a câștigat „Survivor România” 2026. Concurentul pleacă acasă cu trofeul și premiul de 100.000 de euro  

Gabi Tamaș a câștigat „Survivor România” 2026 și marele premiu în valoare de 100.000 de euro, după o luptă dură pe terenul din Republica Dominicană. Publicul a decis, așa că a oferit trofeul celui mai bun concurent. Cine este Gabriel Tamaș, câștigătorul Survivor România 2026.   22 de săptămâni. 31 de concurenți care au scris povestea acestui sezon. Dintre

8 iunie: Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen devine rege al României sub numele de Carol al II-lea

În data de 8 iunie 1930, Parlamentul l-a proclamat pe prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ca rege al României, sub numele de Carol al II-lea (1930-1940). La aceeași dată, dar în 1951, se naște celebra cântăreață Bonnie Tyler, iar în 1967 moare poeta Otilia Cazimir. 

Live Blog Alegeri cruciale în Armenia: urnele s-au închis într-un scrutin marcat de tensiunea dintre Est și Vest. Ambele tabere revendică victoria

Prezenta la vot în cadrul alegerilor parlamentare din Armenia a atins cel mai ridicat nivel din ultimii nouă ani, ajungând la aproape 59% până la închiderea urnelor. Acest scrutin crucial reprezintă un test major pentru eforturile guvernului de a încheia un acord de pace cu Azerbaidjanul și are potențialul de a reconfigura definitiv relațiile țării

Clonarea cailor de elită câștigă teren și provoacă dezbateri în sporturile ecvestre: „Schimbă regulile jocului”

Timp de generații, crescătorii de cai de performanță au încercat să obțină exemplare tot mai valoroase prin selecția atentă a liniilor genetice.

7 iunie: Ziua când atleta Iolanda Balaș a stabilit recordul mondial la săritura în înălțime

În data de 7 iunie 1886, s-a născut la București inventatorul și inginerul Henri Coandă, creatorul primului avion cu reacţie din lume. Tot la aceeași dată, dar în 1958, atleta Iolanda Balaș a stabilit recordul mondial la săritura în înălțime – 1,78 metri.

A cheltuit 300.000 de lire să transforme o clădire abandonată într-un loc de vacanță, dar nu are voie să locuiască acolo

Un om de afaceri care a investit 300.000 de lire sterline pentru a transforma o stație de epurare abandonată din Parcul Național Lake District într-o casă de vacanță nu poate locui în ea legal, după ce localnicii au câștigat o bătălie juridică îndelungată, relatează cotidianul britanic Daily Mail. Omul de afaceri a achiziționat clădirea în

Germania, acuzată că nu se pregătește suficient de rapid pentru o confruntare cu Rusia. Polonia încearcă să-și consolideze rolul de lider regional

Germania tratează amenințarea unui posibil conflict militar major cu Rusia mai degrabă ca pe un exercițiu de planificare pe termen lung decât ca pe o urgență strategică.

Conacul Bónis de lângă Oradea, locul unde a fost ascunsă Coroana Ungariei, scos la vânzare. Cât costă domeniul de 6.635 mp

Conacul Bónis de lângă Oradea, locul unde a fost ascunsă Coroana Ungariei, a fost scos la vânzare. Domeniul istoric de 6.635 mp costă 129.000 de euro pe Romania Sotheby’s International Realty. Conacul Bónis din Cubulcut, aflat la circa 55 km de Oradea, impresionează nu doar prin arhitectură, ci mai ales prin valoarea sa istorică legată

Cele mai recente

spot_img