Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei susține că Rusia a pierdut aproximativ 1.254.450 de militari de la începutul invaziei, în 24 februarie 2022. Doar în ultimele 24 de ore ar fi fost eliminați 1.180 de soldați, potrivit celui mai recent bilanț publicat luni.
La 1.454 de zile de la declanșarea invaziei ruse, autoritățile de la Kiev anunță noi pierderi masive în rândul trupelor Moscovei. Potrivit Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, de la 24 februarie 2022 și până la 16 februarie 2026, Rusia ar fi pierdut aproximativ 1.254.450 de militari.
Conform raportării zilnice, în ultimele 24 de ore ar fi fost eliminați încă 1.180 de soldați ruși. Bilanțul mai include 11.676 de tancuri distruse, 24.042 de vehicule blindate, 37.319 sisteme de artilerie și 1.648 de lansatoare multiple de rachete.
De asemenea, Ucraina susține că a doborât 435 de avioane și 347 de elicoptere rusești, precum și 4.286 de rachete de croazieră. În total, ar fi fost neutralizate 135.459 de drone de nivel operativ-tactic.
Pierderile raportate mai includ 1.301 sisteme antiaeriene, 29 de nave sau ambarcațiuni militare și două submarine. Totodată, Kievul afirmă că au fost distruse 78.654 de vehicule și cisterne de combustibil și 4.071 de unități de echipamente speciale.

