Rusia declară „război” ecranelor și are un plan pentru a interzice telefoanele la copii: „Nu este normal să aibă smartphone la 3 ani”, spun autoritățile, relatează The Moscow Times. O nouă inițiativă controversată prinde contur la Moscova, unde autoritățile ruse analizează posibilitatea de a interzice prin lege accesul copiilor la smartphone-uri și tablete.
Dăunează dezvoltării
Susținătorii proiectului afirmă categoric că expunerea timpurie la tehnologie dăunează dezvoltării naturale, subliniind că „nu este normal ca un copil de trei ani să aibă deja propriul smartphon”. Măsura ar putea schimba radical modul în care noua generație interacționează cu mediul digital în Rusia.
Ministrul rus al Educației, Serghei Kravțov, a confirmat oficial aceste discuții, punctând faptul că este „anormal” ca un copil de doar trei ani să primească un smartphone sau o tabletă doar pentru a-i lăsa pe părinți să își vadă de treburi. „„Nu este normal să aibă smartphone la 3 ani”, avertizează oficialul.
Kravțov arată că utilizarea prematură a tehnologiei perturbă echilibrul psihologic al celor mici și poate genera, în timp, comportamente deviante.
„Este necesară stabilirea unei vârste minime pentru utilizarea telefonului mobil”, a concluzionat oficialul, recunoscând totodată dificultatea implementării unei astfel de măsuri.
Kravțov susține că implicarea prematură și excesivă a copiilor în mediul digital inhibă dezvoltarea psihologică adecvată. Ministrul a precizat că instituția pe care o conduce discută în prezent introducerea unor limitări pentru grupele de vârstă fragedă, însă subliniază că nicio măsură finală nu a fost încă adoptată.
A scos dispozitivele mobile din școli
Rusia a făcut primul pas spre eliminarea telefoanelor încă de acum doi ani. O lege promulgată de președintele Putin în decembrie 2023 a scos dispozitivele mobile din procesul de învățământ, utilizarea lor fiind permisă doar în cazuri critice, de viață și de moarte.
Rusia riscă să fie deconectată complet de restul lumii online. Atât sancțiunile companiilor de tehnologie, cât și cenzura internă restrâng drastic accesul rușilor la resursele internetului global, izolând instituțiile statului într-o rețea internă controlată.
Izolarea online a Rusiei atinge cote alarmante. Cu alternativele occidentale eliminate și cu Telegram pe lista neagră, Rusia se îndreaptă spre un sistem similar celui din Coreea de Nord. Avertismentul vine din partea experților, care văd în aceste demersuri sfârșitul internetului liber în regiune.
Filozoful și ideologul rus Alexandr Dughin propune suspendarea completă a internetului în Rusia pe durata verii, pentru a încuraja locuitorii să petreacă mai mult timp în „viața reală”. Propunerea sa, publicată recent, pledează pentru un stil de viață sincronizat cu anotimpurile, relatează The Moscow Times.

