Sorana Cîrstea, campioană de Paște: românca a cucerit titlul la WTA 500 Linz în proba de dublu, alături de Shuai Zhang

Publicat la:

Perechea Sorana Cîrstea/Shuai Zhang, cap de serie numărul 1, a cucerit duminică titlul probei de dublu la turneul WTA 500 de la Linz. Finala, disputată împotriva cehoaicelor Jesika Maleckova și Miriam Skoch, a fost dominată clar de echipa româno-chineză, care s-a impus cu 6-3, 6-2, după o oră și nouă minute de joc, potrivit Mediafax.

Victoria le-a adus campioanelor un cec de 53.510 euro și 500 de puncte WTA. Finalistele au plecat acasă cu 32.520 de euro și 325 de puncte. Turneul de la Linz, ajuns la ediția a 35-a, a fost organizat pentru prima dată pe zgură indoor, între 6 și 12 aprilie 2026. Fondul total de premiere al competiției a depășit 1,04 milioane de euro.

„Suntem extrem de fericite cu acest rezultat. Am avut o săptămână extraordinară și ne bucurăm că am reușit să ne impunem”, a declarat Sorana Cîrstea.

În semifinale, Cîrstea și Zhang au învins perechea Ulrikke Eikeri/Quinn Gleason, cap de serie numărul 4, cu 7-5, 6-2, într-un meci de o oră și 20 de minute.

La simplu, parcursul Soranei Cîrstea s-a oprit în sferturile de finală, unde a fost învinsă de principala favorită, Mirra Andreeva, cu 7-6 (4), 4-6, 6-2, după două ore și 17 minute de joc. Pentru această performanță, românca a primit 108 puncte WTA și un premiu de peste 30.000 de euro.

În finala de simplu, Andreeva a confirmat forma excelentă, revenind spectaculos pentru a o învinge pe Anastasia Potapova cu 1-6, 6-4, 6-3 și a-și adjudeca trofeul.

Articole relevante

Articole recente

spot_img