Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Olanda, specialist IT, a fost concediat la doar două zile după ce a început să lucreze la o companie de suport tehnic la distanță. Motivul: refuzul de a da mâna cu șefa echipei în timpul primei întâlniri, gest justificat prin convingerile sale religioase profunde.
Atmosfera în birou s-a schimbat imediat după refuzul tânărului de a da mâna, conform cotidianului sârb Blic, parte a grupului Ringier Media International.
Deși acesta a explicat detaliat prin e-mail motivele gestului său, compania a decis să-i rezilieze contractul în aceeași zi, invocând „neîndeplinirea așteptărilor firmei”.
Tânărul nu a renunțat și a dus cazul în instanță, susținând că a fost victima discriminării religioase. Judecătorii au stabilit că rezilierea contractului său a fost ilegală, subliniind că specificul muncii sale – lucrul la distanță cu sisteme informatice – nu presupunea contact fizic cu colegii sau clienții.
„Ritualul de strângere a mâinii nu este esențial pentru îndeplinirea sarcinilor profesionale”, se arată în motivarea instanței.
Mai mult, tribunalul a evidențiat o eroare procedurală gravă: evaluarea unui angajat la doar 48 de ore de la începerea activității nu este justificată.
„Compania a folosit refuzul salutului ca pretext pentru a elimina un angajat care era perceput ca fiind diferit”, au concluzionat judecătorii, calificând situația drept discriminare.
Instanța a obligat firma să-i plătească tânărului despăgubiri în valoare de 34.000 de euro pentru prejudiciul material și moral suferit. Totodată, judecătorii au transmis un mesaj ferm: respectarea diversității culturale și religioase este o obligație, nu o opțiune.
„Niciun angajat nu ar trebui să fie forțat să aleagă între credința sa și locul de muncă. Demnitatea umană trebuie să fie prioritară în mediul profesional”, a subliniat judecătorul.
În Italia, un angajat a adormit în timp ce lucra, iar compania l-a dat afară și a trebuit să-i plătească salariul pentru 18 luni de muncă.

