Protest în Piața Victoriei: Persoanele cu dizabilități cer anularea criteriilor „abuzive” de încadrare

Publicat la:

Persoanele cu dizabilități din România ies mâine în stradă, într-un gest disperat de a opri ceea ce numesc „o reformă împotriva omului”. Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) organizează un protest în Piața Victoriei (Alveola Centrală), marți, 31 martie, între orele 10:00 și 14:00, denunțând blocarea indemnizațiilor și noile criterii de evaluare medicală.

Daniela Tontsch: „Mii de oameni au fost radiați de pe listele de beneficiari”

Președinta CNDR, Daniela Tontsch, a transmis un mesaj dur autorităților, acuzându-le că folosesc birocrația pentru a „cosmetiza” statisticile de sărăcie ale statului pe spatele celor mai vulnerabili cetățeni.

„Prezența noastră în stradă nu este un gest simbolic. Este expresia unei limite atinse, un strigăt de disperare în fața deciziilor care ne împing spre marginalizare. Drepturi câștigate au fost anulate peste noapte. În realitate, mii de oameni cu boli cronice au fost «vindecați» din pix – adică radiați de pe listele de beneficiari prin simpla redefinire a handicapului”, a declarat Daniela Tontsch.

Aceasta a subliniat că Ordinul 2300 din 2025, care stabilește noile criterii de încadrare, ignoră realitatea medicală a pacienților oncologici, neurologici sau cu probleme locomotorii, transformând evaluarea într-o barieră birocratică menită să reducă cheltuielile statului.

Revendicările cheie ale Consiliului Național al Dizabilității din România

Anularea criteriilor de încadrare (Ordinul 2300/2025): Revenirea la evaluări care respectă standardele internaționale, nu doar nevoia de economisire a bugetului.
Actualizarea indemnizațiilor: Ajustarea acestora cu rata inflației. Indemnizațiile au rămas blocate la nivelul anului 2024.
Restabilirea facilităților fiscale: Revenirea la scutirea integrală (100%) pentru impozitele pe locuință, teren și autoturisme, după ce OUG 9/2026 a redus aceste drepturi la jumătate.

Persoanele cu dizabilități: „Nu suntem o cheltuială bugetară, suntem cetățeni!”

Protestatarii atrag atenția că diminuarea protecției sociale încalcă Articolul 50 din Constituția României. Mai mult, aceștia reclamă faptul că, în timp ce prețurile la medicamente și utilități au explodat, statul a ales să impoziteze chiar și mijloacele de transport adaptate – singura legătură a multor persoane cu dizabilități cu locul de muncă sau școala.

„Nu poți vindeca o societate bolnavă de indiferență cu pixul unui birocrat. Poți însă să-i redai demnitatea doar atunci când tratezi fiecare om – oricât de fragil – ca pe un cetățean cu drepturi, nu ca pe o cheltuială bugetară”, a conchis președinta CNDR.

Noile criterii pentru încadrarea în grad de handicap au radiat de pe listele de beneficiari mii de oameni cu boli cronice 

În toamna anului 2025, Guvernul a adoptat Ordinul nr. 2300/1457/2025, care stabilește noile criterii medico-psihosociale pentru încadrarea în grad de handicap. Oficial, scopul acestuia este  „alinierea la standardele internaționale” și „evaluarea funcțională a persoanei”.

,,În realitate, mii de oameni cu boli cronice au fost „vindecați” din pix  – adică radiați de pe listele de beneficiari prin simpla redefinire a handicapului.

În loc să aducă mai multă echitate, reforma a devenit o operațiune de cosmetizare statistică: numărul persoanelor cu dizabilități a scăzut artificial, iar bugetul statului este „economisit” tocmai pe seama celor mai vulnerabili”, a precizat reprezentanta CNDR.

Mulți pacienți cronici – bolnavi oncologici, neurologici, psihiatrici sau locomotori – au pierdut sprijinul financiar și accesul la servicii sociale pentru că „nu îndeplinesc” noile criterii de severitate, deși starea lor medicală nu s-a schimbat.

În luna februarie, Consiliul Național al Dizabilității din România cerea reintroducerea integrală a scutirilor de impozit și actualizarea indemnizațiilor, după ce inițiase o petiție publică pe care o semnaseră la acea dată aproximativ 13.000 de români.

În România existau, la data de 30 septembrie 2025, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDP) 977.657 de persoane încadrate într-un grad de handicap, dintre care 86.000 de copii. Dintre acestea, 98,35% (961.569 de persoane) se află în îngrijirea familiilor şi/sau trăiesc independent (neinstituţionalizate) şi 1,65% (16.088 de persoane) se află în instituţiile publice rezidenţiale de asistenţă socială coordonate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Circa 368.000 de români sunt încadrați în gradul de handicap „grav”, iar 418.000 au handicap „accentuat”(vezi România rurală și certificatele de handicap.)

Articole relevante

Articole recente

spot_img