Remiză între CFR Cluj și Universitatea Craiova: doar un singur șut pe spațiul porții

Publicat la:

CFR Cluj și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, 0-0, într-o partidă disputată pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, cu peste 9.000 de spectatori în tribună.

Un meci în care CFR Cluj și-a propus prea puține, iar Universitatea Craiova s-a mulțumit cu un punct, care ar putea fi decisiv pentru lupta la titlu. În schimb, ardelenii sunt aproape ieșiți din lupta pentru titlu, cu 5 puncte de recuperat în doar două etape.

Meciul a contat pentru runda a 8-a de play-off. Oltenii nu au avut nici măcar un șut pe poartă, în schimb ardelenii au avut unul singur!

La începutul celei de-a doua reprize a avut loc cel mai tensionat moment al partidei, când CFR Cluj a reclamat un penalty neacordat pentru henț! VAR a intervenit, iar CFR nu a primit lovitură de pedeapsă din cauza unei poziții de ofside semnalate anterior.

Duelul viitor dintre Universitatea Craiova și Universitatea Cluj, care va avea loc pe 16 mai, capătă miza unei veritabile finale. Dacă clujenii se impun sâmbătă seară în fața Rapidului, aceștia se vor apropia la un singur punct de gruparea olteană. În acest scenariu, ambele echipe ar depinde exclusiv de propriile rezultate în lupta pentru titlu!

Universitatea Craiova este pe primul loc, cu 46 de puncte, fiind urmată de „U” Cluj cu 42 de puncte, dar un meci mai puțin, și de CFR Cluj cu 41 de puncte.

Articole relevante

Articole recente

spot_img