Se scumpesc biletele de tren. Cu cât vom plăti mai mult pentru o călătorie, începând din 14 decembrie

Publicat la:

CFR Călători a anunțat că biletele de tren se vor scumpi începând cu 14 decembrie 2023, odată cu intrarea în vigoare a noului mers al trenurilor, măsură care vine în contextul actualizării tarifelor conform ratei inflației, potrivit Antena 3.

„Asta este legea, alte bilete mai scumpe nu vor fi, decât indexate cu rata inflaţiei la jumătatea lunii decembrie”, a explicat Traian Preoteasa, directorul general al CFR Călători.

A doua scumpire din acest an la biletele de tren

Ultima actualizare a prețurilor a avut loc pe 15 decembrie 2024, când biletele s-au scumpit cu 4,6%, rata inflației. O altă scumpire s-a aplicat din 31 iulie 2025, din cauza majorării TVA de la 19% la 21%. A doua scumpire din acest an se va aplica de mâine.

Tot începând de mâine, 14 decembrie, când intră în vigoare noul mers al trenurilor, vor circula aproximativ 1.150 de garnituri CFR zilnic.

Dintre acestea, 52 vor opera pe rute internaționale, 20 vor fi trenuri Intercity care vor conecta marile orașe, iar 112 vor fi trenuri Interregio care vor traversa mai multe județe.

De asemenea, vor exista 950 de trenuri locale care vor opri în majoritatea stațiilor, a mai spus Traian Preoteasa.

Rute noi CFR și reintroduse, din 14 decembrie

Noul program reintroduce legăturile directe între București și Budapesta, precum și cursele spre Viena, cu oprire în Gara Westbahnhof.

Se vor introduce patru trenuri pe ruta București Nord-București Progresu-Giurgiu-Ruse, în ambele sensuri.

„O să facem rute de intercity pe zonele mari ale ţării. Avem o dotare – şi să vedem – suplimentară, că prin contractul cu Alstom şi cu ARF, cu rame noi, suntem obligaţi să facem trasee noi”, a mai menționat directorul general al CFR Călători.

Cât vor costa biletele de tren, după scumpire

Pentru ruta București-Brașov, un bilet InterRegio la clasa a II-a va costa 75 de lei, față de 68 de lei anterior.

Pentru București-Constanța, prețul va fi de 93 de lei la clasa a II-a și ajunge la 134 de lei la clasa întâi. O călătorie mai lungă, precum București-Iași, va costa aproximativ 140 de lei.

CFR Călători intenționează să introducă mai multe trenuri pe rutele populare, în funcție de livrarea noilor rame de la Alstom.

Articole relevante

Articole recente

spot_img