Deși sunt considerate adesea un fenomen specific continentului nord-american, tornadele lovesc cu regularitate și Europa, iar România nu face excepție. De la mărturii folclorice vechi de secole, până la filmări virale surprinse cu telefonul mobil, istoria acestor fenomene meteo extreme pe teritoriul țării noastre este mult mai bogată și mai periculoasă decât s-ar crede.

Primele consemnări istorice despre tonadele din România

Harta tornadelor din România începe surprinzător de devreme, cu un eveniment care a lovit Bucureștiul în anul 1603.

Cronicile vremii descriu un „vârtej” sau „balaur” care a smuls copaci și a distrus clădiri. Deși evaluat retrospectiv de specialiști la o forță de F1-F2 pe fondul unei furtuni severe, evenimentul a rămas în folclorul românesc ca un „dragon coborât din cer” care a provocat haos.

Ulterior, documentele au început să înregistreze fenomenul mai precis. Prima raportare istorică clară a unei tornade are loc în Banat, când la 4 iunie 1822 un vârtej a distrus mai multe case și biserici.

Pe 9 iunie 1886, o tornadă lovește chiar în apropierea Institutului Meteorologic din București, oferind savanților români ocazia primului studiu de caz detaliat, potrivit Meteoradar.ro.

Timp de decenii, s-a considerat că tornadele sunt fenomene cu totul excepționale la noi în țară. Această perspectivă a fost schimbată radical pe 12 august 2002, în comuna Făcăeni (județul Ialomița).

O tornadă devastatoare de intensitate F3 a provocat o tragedie: 3 persoane și-au pierdut viața, 33 de case au fost complet distruse, iar alte 395 au fost grav avariate.

Un alt eveniment devenit celebru s-a produs pe 30 aprilie 2019, la Dragalina (județul Călărași). Forța vântului a fost atât de mare încât a răsturnat un autocar de pe DN 3A, rănind 12 persoane.

Spre deosebire de tornadele din trecut, aceasta a devenit imediat virală, fiind fotografiată și filmată de zeci de șoferi aflați în trafic.

Unde și când lovesc tornadele în România

Cercetările din ultimul deceniu și datele European Severe Weather Database (care includ și trombele marine formate pe Marea Neagră) conturează un tipar clar al acestor fenomene în țara noastră.

Zona de risc maxim este în sud-estul României, în special Câmpia Bărăganului și Podișul Dobrogei. Aici, o tornadă este semnalată, în medie, o dată la 2-3 ani.

Majoritatea se formează în intervalul mai – iulie, odată cu vârful sezonului de furtuni, iar peste 90% dintre tornade apar pe timpul zilei (între orele 09:00 și 21:00), cu un maxim de incidență după-amiaza, în jurul orelor 15:00 – 16:00.

Dacă în trecut ziarele sau anuarele meteorologice raportau doar fenomenele majore (F2 sau F3) care lăsau în urmă pagube masive, evoluția tehnologiei a schimbat statisticile.

Astăzi, grație răspândirii telefoanelor mobile, sunt observate și raportate frecvent și tornadele de intensitate redusă (F0 sau F1), oferind o imagine mult mai fidelă asupra activității reale a acestui fenomen în România.

O astfel de minitornadă s-a înregistrat și sâmbătă, 28 martie 2026, în localitatea Cernetu din județul Teleorman.

Ce sunt tornadele și cum se formează

O tornadă este o coloană de aer care se rotește extrem de violent, fiind în contact direct atât cu suprafața pământului, cât și cu baza unui nor de furtună (de obicei, un nor masiv numit Cumulonimbus).

Deși sunt fenomene de scurtă durată în comparație cu uraganele, tornadele sunt cele mai intense și distructive furtuni de pe planetă pe o arie restrânsă.

Majoritatea tornadelor puternice și de lungă durată se formează dintr-un tip special de furtună severă, numită supercelulă.

Procesul implică o combinație precisă de condiții atmosferice:

Aer instabil (Ciocnirea maselor de aer): Totul începe cu instabilitatea atmosferică. O masă de aer cald și foarte umed de la nivelul solului se întâlnește cu o masă de aer rece și uscat aflată la altitudine. Aerul cald este mai ușor și începe să se ridice rapid.
Forfecarea vântului (Wind shear): În același timp, vântul din atmosferă bate cu viteze diferite și din direcții diferite, în funcție de altitudine (de exemplu, la sol bate încet dinspre sud, iar la altitudine bate puternic dinspre vest). Această diferență creează un „tub” invizibil de aer care începe să se rotească pe orizontală, ca un cilindru care se rostogolește.
Ridicarea pe verticală (Mezociclonul): Curentul de aer cald care se ridică de la sol (curentul ascendent) interceptează acest „tub” de aer care se rotește orizontal și îl împinge în sus, înclinându-l pe verticală. Furtuna are acum o zonă centrală care se rotește profund, numită mezociclon.
Formarea pâlniei: Pe măsură ce curentul ascendent se intensifică, aerul din interiorul furtunii începe să se rotească din ce în ce mai repede (la fel cum un patinator pe gheață se învârte mai repede când își strânge brațele pe lângă corp). Presiunea scade dramatic în centru, iar umiditatea din aer condensează, formând pâlnia vizibilă care coboară din nor.
Atingerea solului: Pâlnia noroasă continuă să coboare. Momentul în care atinge fizic pământul este cel în care fenomenul devine, oficial, o tornadă. Praful și resturile ridicate de la sol o fac adesea mult mai vizibilă și mai întunecată.
​