Ştiri scurte

Un nou jaf la muzeu, de această dată în California: hoții au furat peste 1000 de obiecte, inclusiv bijuterii

Poliția din California investighează furtul a peste 1.000 de obiecte din colecția unui muzeu, printre care bijuterii din metal, coșuri cu specific amerindian și obiecte de zi cu zi, cum ar fi trofee sportive, care spun povestea statului California, anunță agenția de presă AP. Jaful a avut loc în dimineața zilei de 15 octombrie, într-un

Ce pensie are Elena Merișoreanu în anul 2025: „Chiar nu vede nimeni că bătrânii o duc rău?”

Ajunsă la aproape 77 de ani, vârstă pe care o va împlini peste doar câteva zile, Elena Merișoreanu a vorbit în vara acestui an despre pensia ei, iar acum trage un semnal de alarmă despre viața pe care o trăiesc bătrânii în România. „Ce-i asta? Dar chiar nu vede nimeni că bătrânii o duc rău?

Ringier vinde portofoliul media din Ungaria către Indamedia, dar rămâne cu Profession și Sportal.hu

Ringier își vinde divizia media din Ungaria, Ringier Hungary Kft., către Indamedia Network. Tranzacția, care include titluri precum Blikk, EgészségKalauz.hu și Kiskegyed, a fost finalizată joi. Profession, platforma de joburi lider în Ungaria, și portalul de știri sportive Sportal.hu rămân în proprietatea exclusivă a Ringier. Vânzarea include Blikk, cel mai citit ziar național din Ungaria

Noul mod de a face cumpărături testat de magazinele Lidl din România, disponibil deja în București, Cluj și Timișoara

Lidl investește în digitalizarea cumpărăturilor, extinzând testarea funcției „Scan & Go” în România, Polonia și alte țări europene. Potrivit publicației Economica.net, din această toamnă, sistemul este testat în 12 magazine din România, inclusiv în orașe precum București, Ploiești, Cluj, Timișoara, Baia Mare și Satu Mare. Ce este sistemul Scan & Go „Pentru a le oferi

Dominic Fritz, despre situația economică a României: „Prea profund suntem în rahat, dacă îmi permiteţi”

Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat miercuri, 29 octombrie, că aplicarea reformelor de către actualul guvern este o „luptă de uzură”, similară cu experiența sa din Primăria Timișoara și că România este „prea profund în rahat” pentru a se redresa în câteva luni. „Eu o duc în primăria Timişoara de 5 ani şi după 5

Afirmația bizară făcută de Trump despre „oamenii frumoși”, în timpul unui discurs incoerent, la baza navală Yokosuka din Japonia

Donald Trump a afirmat, marți, la bordul navei USS George Washington, în baza navală Yokosuka din Japonia, că nu-i plac oamenii frumoși, deși, de-a lungul timpului. A lăudat aspectul fizic al membrilor familiei sale și al unor aliați.

Daniel Nuță, prima reacție după ce a fost surprins în ipostaze intime cu Diana Bart. Actorul a dat cărțile pe față: „Este divorțată”

Daniel Nuță, actorul care l-a interpretat pe Vlad Țepeș în „Otomanii”, vorbește despre imaginile surprinse alături de Diana Bart. Actorul a clarificat relația cu prezentatoarea Prima TV și a pus capăt speculațiilor. Daniel Nuță, actorul de la PRO TV, se află în centrul atenției după ce a fost surprins alături de Diana Bart, prezentatoarea Prima

Guvernul are pe masă un proiect privind „producția sau comerțul cu armament, muniție și material de război”. România beneficiază de o finanțare de 16...

Executivul s-a reunit joi dimineață într-o primă ședință în noua formulă, cu vicepremierul Oana Gheorghiu. Între proiectele de pe agenda ședinței sunt înființarea Universității Tomis din Constanța și un proiect de OUG care privește măsuri pentru realizarea de investiții în domeniul securității.

Un bărbat de 72 de ani și-a înjunghiat mortal soția apoi s-a sinucis cu același cuțit

Un bărbat de 72 de ani și-a înjunghiat mortal soția, după care a încercat să se sinucidă. Incidentul a avut loc într-o anexă a locuinței, iar vestea a șocat întreaga comunitate.

„Pregătirea apărării pe linii e esențială”. Retragerea americană, un pericol pentru România? Soluțiile generalului care ne-a reprezentat la Bruxelles

Americanii vor retrage sute de militari din România, ceea ce provoacă îngrijorare. Generalul (r) Virgil Bălăceanu avertizează că sudul flancului estic este mai vulnerabil decât nordul și explică ce măsuri ar trebui luate.

Rectorul SNSPA avertizează că „luna de miere s-a încheiat” pentru puterea de la București: „Este cazul să ne punem centurile de siguranță. Nu vor...

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, atrage atenția asupra provocărilor mari cu care se confruntă România după alegerile parlamentare și prezidențiale.

Regula pe care Diana, fiica Irinei și a lui Răzvan Fodor, trebuie să o respecte acasă. „Cea mai mare frică a mea. I-am separat...

Irina și Răzvan Fodor au împreună o fată, pe Diana, în vârstă de 14 ani, care este o prezență discretă în mediul virtual, aceasta apărând destul de rar în imaginile publicate de părinții ei în mediul virtual. În cadrul unui interviu, prezentatoarea Asia Express a vorbit despre regula importantă pe care fiica ei adolescentă trebuie

Cele mai recente

spot_img